Stabilirea metodologiei pentru studiul lingvistic

a) Elaborarea de norme şi modele pentru analiza lingvistică
Eugenia Dima a parcurs mai multe manuscrise chirilice pentru studierea lor lingvistică şi filologică (cca 4.700 pagini manuscris chirilic): Antonio Catiforo, Vita di Pietro il Grande , traducere de Matei Fărcăşanu, Viaţa lui Petru, ms. 2353 BAR, copie din 1755, Charles Rollin, Histoire ancienne Tom I, Istoria veche, traducere de Costandin Cocorăscu, ms. 5846 BAR din 1768, Joseph Delaporte, Le voyageur francaise, traducere tom I-IV de Mihai Cantacuzino, A toată lumea călătorie, 1780-1786, ms. 1376 BAR, IV-18 BCU Iaşi, Imberie şi Margarona, traducere de pe la 1780 de un cărturar necunoscut, ms. 1817 BAR,; traduceri efectuate de Ioan Cantacuzino: Florian, Numa Pompilius. ms. 1550 de la BAR, Baculard D’Arnaud, Histoire de Machen, Montesquieu, Arsace et Ismenie, J.J. Rousseau, Narcis, ms. 3099 BAR şi Alexander Pope, An Esay On Man ms. 6002 BAR, din care s-au excerptat peste 15.200 fişe lingvistice şi 610 fişe filologice.
Pornind de la materialul excerptat din 8 traduceri, de diverse tipuri (beletristică, scrieri ştiinţifice) s-au fixat normele de prezentare a acestora, după modelul:
1. Fonetică
1a. Trăsături fonetice specificii limbii vechi şi populare;
1b. Trăsături fonetice regionale;
1c. Inovaţii:
 Inovaţii care au pătruns în limba literară modernă;
 Inovaţii care nu s-au păstrat.
2. Morfologie
2a. Trăsături morfologice specificii limbii vechi şi populare;
2b. Trăsături morfologice regionale;
2c. Inovaţii:
 Inovaţii care au pătruns în limba literară modernă;
 Inovaţii care nu s-au păstrat.
3. Lexic
3a. Lexic specific limbii vechi şi populare.
3b. Lexic regional.
3c. Împrumutul lexical:
 Împrumuturi şi derivate din limbile neogreacă şi turcă;
 Neologisme de origine latino-romanică, germană.
4. Probleme de sintaxă; comparaţii textologice.

b) Alcătuirea normelor şi a modelelor de redactare monografică a articolelor (studiilor), publicabile în volumul colectiv
Normele de redactare au fost stabilite în funcţie de situaţia prezentată de fiecare text. S-au ales ca model: Constandin Cocorăscu şi Charles Rollin (un traducător cunoscut – 1 traducere); Primele traduceri româneşti din „Halima” (un text, mai mulţi traducători); Mihai Cantacuzino, traducătorul român al lui Joseph Delaporte (un traducător descoperit recent – 1 traducere); Romanul cavaleresc „Imberie şi Margarona” (traducere cu traducător încă necunoscut); Oarecare secreturi ale lucrării pămîntului, o traducere din domeniul agronomiei (unul dintre primele texte din domeniul agronomiei, original necunoscut, traducător necunoscut); Iordache Slătineanu, traducător din Metastasio și Florian (traducător cunoscut, unele discuţii despre o paternitate, originale cunoscute).
Atunci când avem toate informaţiile despre originalului traducerii şi despre cărturarul român care a efectuat traducerea, se va proceda după cum urmează:
Fiecare articol va începe cu prezentarea titlului, autorului originalului şi cu informaţii despre autor, locul tipăririi, limba sursă şi/sau limba vehiculară care a servit ca intermediar. În cazul traducerii dintr-un intermediar, se vor da indicaţii despre traducătorul intermediarului şi date legate de apariţia lucrării acestuia. Atunci când se cunoaşte autorul român al traducerii, se vor prezenta date obţinute din bibliografia legată de epoca respectivă sau din documentarea pe care au făcut-o unii membri ai colectivului grantului. Urmează prezentarea standard a traducerii: elemente fonetice, morfologice, lexicale, analize sintactice, comparaţii textologice şi, acolo unde este cazul, se vor prezenta unele cercetări sau discuţii filologice. Se va face o caracterizare a textului românesc, se va preciza importanţa şi contribuţia traducerii pentru evoluţia limbii şi culturii române.
De multe ori lipseşte câte o informaţie importantă, astfel că prezentarea monografică se va adapta în funcţie de situaţia particulară a fiecărei traduceri, astfel:
 Când nu se ştie originalul, se pot prezenta doar unele supoziţii personale sau bazate pe bibliografie, elementele lingvistice putându-ne îndrepta către limba sursă a originalului.
 În cazul în care traducătorul este anonim, se vor preciza date despre traducerea originală şi se vor face aprecieri bazate pe trăsăturile lingvistice ale textului românesc şi pe aprecierile filologice ale membrilor colectivului sau ale altor cercetători (pe baza bibliografiei).
 În cazul traducerilor despre care nu avem informaţii legate de autor şi nici de traducător, un rol important îi revine descrierii trăsăturilor lingvistice pentru a veni în sprijinul cercetărilor ulterioare.
Studiile filologice ale cercetătorilor români, aduse la zi, precum şi cercetările membrilor colectivului vor avea un rol important în prezentarea informaţiilor legate de fiecare text.
În cazul textelor grupate după un anumit criteriu (ex. traducerile ştiinţifice din limba germană), se va face o prezentare generală a condiţiilor în care au fost efectuate acestea, cărturarii care au fost implicaţi şi motivaţia lor, după care se vor analiza fiecare în parte, cu date despre limba şi originalul din care s-a tradus, caracterizarea fiecărui text şi, în final, importanţa grupajului de texte cercetat.