 |
| CB
| ţinu-se şi chinuescu-se cu firea ominească. 8E limba niminilea nu poate din oamini a cunteni, neţinută, amu, de rău, împlută de veninul omorului. 9Cu aceaia blagoslovimu Zeul şi Tatăl, şi cu aceaia blăstimămu oaminii, ceia ce în chipul lu Dumnezeu fost-au. 10Din acelaş rostu iase blagoslovirea şi blăstemul. Nu se cuvine, fraţii miei ceia dragii, acestora aşa a fi! ¤ (Sfîrşi marţi). 11Doară izvorul din aceaiaş curăre cură-va dulcea şi amara?
| CV
| ustenescu şi muncescu-se cu firea omerească. E limba nimenre nu o poate de la oameri munci. Neţirutu, amu, rreu, plinră e amu de verirul omorrului. Cu aceaia blagoslovimu Dumnedzeu Tatălu şi cu aceaia blăstemămu oamerii, ceia ce după chipul lu Dumnedzeu fost-au. Dinr-acelaşi rrostu esu urîciurile şi blăstemul. Nu se cuvinre, fraţii miei ceia dragii, aceastea aşa a fi! [D]oară izvorrul dinr-aceaiaşi currere izvorri-va dulce şi amarru.
| CP
| | ustenescu-se şi muncescu-se de firea omenească. E limba nimea nu o poate de oameni muia. Să nu se ţie, amu, rău, ce e plină de venin moarte-purtătoriu. Cu aceaia blagoslovim Dumnezeu Tatăl şi cu aceaia blăstem oamenii ce pre chipul lu Dumnezeu sînt. Den acelaşi rost iase blagoslovenie şi blăstem. Nu se cade, fraţii miei ceia iubiţii, aceaia aşa să fie! ¤ Au doară poate dentru o fîntînă den acelaşi izvor să izvorască dulce şi amar. | |
|
