 |
| CB
| 11Străluci, amu, soarele, cu zăduhul şi secă iarba şi floarea ei cade şi bună frîmseaţea feaţeei sale piiarde; aşa şi bogaţii întru îmbletele sale veştejescu. 12Ferecatu e bărbatul cela ce rabdă năpăstile, că năpăstuitu fiindu lua-va cununa viiaţeei, ceaia ce făgădui Domnul iubitoriloru lui. 13Nimene năpăstuitu se grăiască că „De la Zeul năpăstuitu sîntu”; Zeul, amu, nu e năpăstuitoriu răiloru, nu năpăstuiaşte elu niminile.
| CV
| Deca străluce soarele cu zăduhul seacă iarrba şi floarea ei cade şi dulcea-frumseaţe a feaţeei ei piare; aşa şi bogaţii, întru îmbletele sale veştedzescu. Ferice de bărrbatul cela ce rreabdă năpasti, că cela ce va fi năpăstuitu preemi-va curură de viaţă cea ce o giurui Domnul celora ce iubescu elu. Şi nime năpăstuitu se nu grăiască că „De la Dumnedzeu năpăstuitu sîntu”. Că Dumnedzeu, amu, nu e năpăstuitoriu rrealeloru, nu năpăstuiaşte niminrile,
| CP
| | Răsare, amu, soarele cu zăduh şi usucă-se iarba şi florile-i cad şi buna frumseaţe-i piiare; aşa şi bogaţii întru îmbletele sale veştejesc. Ce ferice de bărbat ce prea rabdă ispitele ca ispitit fu priimeaşte cunună de viaţă ce făgădui Domnul celor ce iubesc el. De niminilea ispitindu-se să nu grăiască că „De la Dumnezeu ispititu-s eu”; Dumnezeu, amu, nu e ispititoriu rău, nu-şi ispiteaşte acela nimea, | |
|
