 |
| CB
| mucică mîna lui. 4Deca văzură varvarii spînzurîndu şarpele de mîna lui, grăiră soţu cătră soţu: „Totu ucigătoriu iaste omul acesta, cela ce135 dim mare Osînda136 a vie nu lăsă”. 5Elu, amu, scutură şarpele spre focu, nu chinui nemica rău. 6Ei aştepta elu se aprinză-se sau se cază de năprasnă mortu. De multe acela aşteptîndu şi previndu-l, de nimică de cîte reale întru elu ce fo-
| CV
| şi mucică mînra lui. Deaci deca vădzură varrvarii spîndzurîndu şarrpele de mînra lui, grăiia urul cătră alaltu: „Totu ucigătoriu iaste omul acesta, cela ce mîntui noi de mare, Osînda a vie nu lu lăsă”. E elu scutură şarrpele în focu şi nu chinui nemică rreu. E ei aştepta elu că se va aprinde şi va cădea de năprasnă morrtu. De multe acela aşteptîndu-l şi prăvindu şi nemică rreu întru elu n-au fostu,
| CP
| muşcă mîna lui. Ce ca văzură păgînii spînzurînd şarpele de mîna lui grăiră unul cătră alalt: „În tot ucigătoriu iaste acest om, ce el mîntui-se den mare e Judeţul a vie nu-şi lăsă”. Acela, amu, aciia-şi scutură şarpele spre foc, nu-şi pănătă nemică rău. Ei-l aştepta el, vrea să arză sau că va cădea de năprasnă mort. Mulţi-l acela aştepta şi previia, ce nemică rău întru el nu fu,
|
 | 135 CB omite evaserit, în sl.spsenam.
136 Versiunile româneşti traduc vsl. s7jditi care, la rîndul său redă gr. hJ divkh (în lat. Ultio), în fapt o personificare. | |
|
