 |
| CB
| [Faptele apostolilor] I 1Întîiu, amu, cuvîntu feciu derep-tuţi, o, Teofilii2, de carele începu Isus a face şi a învăţa, 2pînă la zilele cealia ce porî-
| CP
| I Întîiu fec[iu] cuvîntu de toate, o, Teofile, o, de cealea ce începu a face Isus şi a învăţa, pînă în zua ceaia ce începu
|
 | | 2 Misteriosul Teofil, pe cît se pare amic al lui Luca, pentru care acesta scrie o carte, aşadar destinatarul principal - cel puţin aparent - al Faptelor apostolilor, ar putea fi un înalt personaj al Imperiului. Ipoteza ar fi sprijinită printr-o constantă a scrierii. Dintre toate textele neotestamentare, acesta este, de departe, cel care face referirile cele mai numeroase şi frecvente la diferite contacte ale apostolilor cu autorităţile Imperiului. Reprezentate sub diferite forme şi aflate la diferite nivele, situate în diferite zone ale Imperiului, autorităţile se manifestă faţă de noua religie şi faţă de agenţii ei, cu toleranţă, cu simpatie sau chiar cu încrederea care duce la convertire. După cum Isus predicase cerînd să se acorde Cezarului ceea ce-i aparţine, apostolii vor continua spiritul acestui îndemn. Atitudinea autorităţilor va fi în consecinţă, dintr-o anumită perspectivă, încă mai tolerantă decît în vremea lui Isus. Faţă de gestul lui Pilat, atitudinea de nepăsare şi uşor dispreţ a lui Lucius Iunius Gallianus, faţă de gîlcevile religioase ale evreilor, reprezenta un pas înainte. Simetric, cea care se va radicaliza va fi atitudinea evreilor, care prezintă coerenţă internă prin intransigenţa faţă de membrii sectei eretice. Nu surprind intrigile care merg pînă la a susţine că noua religie se opune Cezarului (FA XVII, 7) - singura cale pentru ca reprezentanţii acestuia în teritoriu să ia măsuri contra noii religii -, intrigile deghizate (FA XV, 1) sau încrîncenarea evreilor din Antiohia şi Iconia (FA XIV, 19). În acest sens, este semnificativ faptul că Pavel suferă prigoana din partea neevreilor doar în două rînduri (FA XVI, 19; XIX, 25), cînd le afectase interesele economice! | |
|
