 |
| CB
| veacului să fereşti, Tine rugăm Doamne! Şi mana pămîntului să o fereşti şi să ne-o dai, Tine rugăm Doamne! Şi pocaania păcatelor noastre să ne dai şi să ne fereşti. Tine rugăm Doamne!183. Cum aceaste nuiale să le blagosloveşte şi să le svinţeşti, Doamne, pre numele lu Isus Hristos, feciorului tău, Domnului nostru! Cum noao tot ascunsu comoară sau bani în pămîntu, vare aur, vare argint, în vîrtutea Domnului nostru, Isus Hristos, şi ai Sfîntă Mărie, Doamna, şi în putearea tuturor svinţilor şi ai svinţilor apostolilor... şi a călugheri... şi a văduo curate şi a îngerelor şi arhanghelilor şi în putearea cestoro nuiale şi în putearea cestoru jurămînte să iau şi să fac cu numele tău, Doamne, numele lui, lu Dumnedzeu ce poartă păcatele tuturora! Iartă păcatele noaste, cum tot adevărul să-l putem fac[e]! Tine lăudăm, Domnul nostru şi tine mărim şi ţie slujim”. ...
|
 | | 183 Începînd cu pagina 444, pînă în acest loc, textul trădează o „imixtiune” care, probabil, avea darul de a întări forţa vrăjii. Elementele care apar aici provin din Litania tuturor sfinţilor, o rugăcine catolică, frecvent rostită în aceste comunităţi. Ordinea enumerării prezintă doar cîteva diferenţe, total nesemnificative, faţă de forma actuală a acestei rugăciuni. În plus apariţia mai multor nume de sfinţi aparţinînd Bisericii primitive, aşadar unui fond creştin, dar care, ulterior, au fost diferit trataţi de către catolici şi ortodocşi şi care nu reprezintă intermediari folosiţi de comunităţile ortodoxe pentru a ridica rugăciuni către Dumnezeu, indică mai curînd o sursă catolică. De asemenea, apariţia numelui regelui Ştefan (în grafie çefan!) pledează în aceeaşi direcţie. Totodată, unele denominaţii pentru Sfînta Maria, care provin dintr-o altă rugăciune catolică, şi anume Litania lauretană, şi care nu caracterizează felul în care aceasta este denumită în Biserica Ortodoxă, trimit, încă o dată către o sursă catolică. Probabil că, şi pe baza acestor date, se poate considera că această rugăciune prin care un obiect era investit - cu ajutorul Divinităţii - cu puteri oculte (practică neabandonată total prin apariţia creştinismului) are un pronunţat caracter eclectic, ceea ce nu putea decît să contribuie la sporirea calităţilor pe care instrumentul le dobîndea. | |
|
