 |
| CB
| ce în lu[n]gu rabdă spre noi, nu va vrea unii se piarză, ce toţi întru pocaanie se-i omestească. 10Veni-va zioa Domnului ca furul întru noapte. Întru aceaia zi ceriurele din rădăcini treace-voru, stihiile arse sparge-se-voru şi pămîntul şi ce e spre elu lucrare arde-voru. 11Aceastea, amu, toate spărgîndu-se, cade a fi voao întru ale sfinţiluru lăcuiri şi bune-cinstiri ...164 12Ale aşteptătorilor şi ale celora ce nevoescu-se venitul a Domnului zi,
| CP
| ce îndelung-rabdă derept noi, n-ară vrea alţii să piară, ce toţi întru pocăinţă să amistuiască. Veni-va zioa Domnului ca un fur noaptea. Ce întru aceaia ceriul den rădăcină treace-va, stihiile cu ardere sparge-se-vor şi pămîntul şi ce e spri-nsul lucru aprinde-l-va. Şi, amu, acealea toate răsipi-se-vor cum s-ară cădea să fie voao întru sfinţii a lăcui şi în dulce-cinstea lor! Aşteptînd şi îndemnîndu-ne cătră venitul zileei lu Dumnezeu,
|
 | | 164 Între textul românesc şi cel slavon următor apare ke'çem , pe care nu am reuşit să-l explicăm. | |
|
