Notă asupra ediţiei     1. Transcrierea textelor prezentei ediţii are în vedere, în primul rînd, necesitatea redării cu fidelitate a unor texte aparţinînd altui secol, în vederea studierii lor sub aspect filologic şi lingvistic . Transpunerea acestor texte în alt alfabet decît cel în care au fost ele scrise, şi pentru cititorii altei perioade din evoluţia limbii române, a făcut ca, la diferite nivele, să apară concesii făcute sistemului actual de scriere fonematică şi normelor sale ortografice. Fără a putea şti exact cum ar fi acţionat scriptorii secolului al XVI-lea dacă ar fi avut la îndemînă sistemul actual de scriere şi normele ortografice actuale, în suficient de multe situaţii a apărut necesitatea unor opţiuni pe care editorul le-a făcut în funcţie de normele actuale (respectînd mai ales principiile sintactic şi simbolic), orientat însă, de diferite elemente caracteristice epocii în care au fost redactate textele. Încercarea de a ajunge la limba textelor, fără a se distruge imaginea lor grafică s-a lovit de variate dificultăţi cărora editorul a încercat să le găsească soluţiile cu gradul cel mai ridicat de compatibilitate, atît sub aspect filologic, cît şi practic. De aceea, este posibil ca, uneori, cel puţin aparent, soluţiile sale să pară eclectice şi lipsite de coerenţa pe care o analiză mai puţin atentă le ar da. Concentrarea editorului asupra scriptorului şi a textului său a putut uneori să-l depărteze pe cel dintîi de cititor, fără a avea garanţia că astfel s-a apropiat corect de text. Rămînînd ca explicaţii mai amănunţite să fie oferite în Studiu, în cele ce urmează se fac necesarele precizări de ordin general.     2. Întrucît semnele de punctuaţie din manuscrise şi din tipăritură sînt distribuite în aşa fel încît nu oferă indicii asupra segmentării textelor, cele folosite în transcrieri sînt cele cerute de conţinutul textelor şi conforme cu normele actuale de punctuaţie. Notarea acestora s-a făcut în funcţie de anumite necesităţi, acordîndu-se atenţie posibilităţii (atunci cînd aceasta exista) ca scriptorul să nu fi înţeles corect textul, chiar şi datorită unei segmentări greşite a acestuia, sub aspectul în discuţie. În general, editorul a încercat să nu intervină, nici pe această cale, în text, refuzînd capcana modernizării ori a modificării în acest fel a textului. Principala grijă a fost aceea de a nu spori segmentele obscure ori greşite din text, fără, însă, a lămuri ceea ce nu se poate şti cum a fost înţeles de către scriptor.     3. Slovele suprascrise, precum şi cele lipsă datorită unor prescurtări uzuale în epocă, au fost trecute în rînd, respectiv completate, fără a se semnala acest lucru în transcriere. Situaţiile în care această operaţiune a solicitat unele opţiuni din partea editorului, opţiuni încadrabile în cîteva categorii şi reprezentate prin suficient de multe situaţii concrete, pot fi verificate în subsecţiunea care prezintă caracteristicile grafice ale textelor, tipurile de greşeli înregistrate etc. Nu s au notat semne precum accentele, spiritete, iericul, paiericul, chendima, deoarece ele nu prezintă interes din perspectiva studiului de faţă, atît timp cît notarea lor în manuscris s a făcut, de regulă, aleatoriu sau conform altor criterii decît celor cerute de limba română (cazul accentului ascuţit sau al chendemei).     4. Slovele omise de copist sînt completate şi marcate prin [ ] numai în cazurile în care editorul a considerat că îşi poate asuma răspunderea unei astfel de intervenţii. Slovele în plus, lipsite de valori fonetice, au fost eliminate în urma unor temeinice analize. Situaţiile de acest fel sînt discutate în cadrul Studiului filologic. Întrucît lucrarea conţine întregul text facsimilat, o verificare a transcrierii, împreună cu urmărirea unor particularităţi ale textului de la 1559 1560, fiind uşor de realizat, pentru a nu se încărca inutil transcrierea, s a procedat la unele simplificări. Rolul simplificărilor a fost acela de a permite apariţia în textele transcrise a unor elemente, a căror prezenţă a fost considerată necesară, precum şi uşurarea lecturii în vederea studierii textelor. Din acest motiv se cuvin făcute unele precizări.     5. Există unele cazuri concrete în care intervenţiile editorului nu au fost foarte consecvente acordînd preponderenţă diferitor criterii. Spre exemplu, numele apostolului Petru este notat cu constanţă astfel, deşi nu întotdeauna grafia din CB o permite, în vreme ce alte substantive din aceeaşi categorie (antroponime, etnonime, toponime) sînt notate aşa cum apar în texte, considerîndu-se că scriptorul nu era familiarizat cu acestea ori abia lua cunoştinţă de ele. În aceste cazuri, fidelitatea faţă de texte este maximă. Numele sfîntului ştefan este astfel notat de fiecare dată, deşi apare scris cu constanţă conform normelor ortografice slavone. Nume precum Isac, Haran, Sarra, apar notate Isaac (CP - 25/15), sau Isac (CP - 25/16), Saara (CB - 312/14) etc., adică respectîndu-se grafiile din diferitele locuri în care aceste substantive apar. Deşi, în general, au fost urmate principiile ortografice actuale, vocalei e nu i s-a notat preiotarea, respectîndu-se normele de scriere care guvernează textele vechi (şi care pot fi constatate, de altfel, pînă în secolul al XX-lea). Pe de altă parte, deşi s-a notat preiotarea pentru vocala a, au fost operate simplificări, precum în cazul sufixului slavon de imperfect -aa, cu toate că editorul este încredinţat că, pentru textul CB, se poate afirma prezenţa unei tendinţe manifeste de a introduce, sau doar de a respecta, o anumită normă asumată de scriptorul acelui text. Opţiunea a fost hotărîtă de unele considerente de ordin practic, precum şi de posibilitatea reală şi de temeiurile găsite în a opera această simplificare şi corectură. Tendinţa, însă, trebuie semnalată şi reţinută.     6. Capurile şi versetele sînt notate luîndu se ca reper textul Noului Testament din ediţia greco latină siglată Vulgata. Referirile la versiunea slavonă privesc versiunea din CB, aşa cum cele privitoare la AI privesc versiunea intercalată acolo. Zacealele, precum şi toate locurile notate în manuscris ca încheind o (sub)secţiune a textului biblic, au fost semnalate prin ¤. Nu s-au notat elementele care au fost considerate a fi exterioare textului propriu-zis, precum cele cîteva indicaţii ale scriptorilor, ele aparţinînd manuscriselor, respectiv tipăriturii, analiza lor sub aspect lingvistic nefiind de natură să îmbogăţească datele şi concluziile deja obţinute. Ghilimelele « » încadrează fragmentele care conţin vorbire directă. Ghilimelele « » încadrează citatul în citat. Sublinierile se referă la pasaje citate de către personaje ale povestirii şi care cuprind fragmente (de regulă, citate) din alte cărţi biblice. Parantezele (...) marchează locurile ilizibile sau lipsă din manuscrise şi din tipăritură.     7. Porţiunile de text neconcordante între CB (Codicele Bratul), pe de o parte, textul slavon, şi cel greco latin, pe de altă parte, au fost evidenţiate, de cele mai multe ori, în note de subsol. Pentru fragmentele din Psaltire şi din alte texte biblice la care se face referire în CB există trimiteri. Fiecare exemplu citat din versiunile Apostolului secolului al XVI-lea conţine o trimitere către textul din care a fost extras indicîndu se cartea biblică, capul şi versetul. În cazul Psalmilor, subsolul conţine şi transcrierea din PS.S, ediţia I.-A. Candrea. Cît priveşte numerotarea Psalmilor, se are în vedere şi cea din B. Jer. În cazurile în care, din discuţia purtată în Studiu, provenienţa exemplului oferit este vădită, sigla textului poate lipsi. În situaţiile în care se oferă exemple din CB, dintr o porţiune de text a cărui provenienţă nu a fost identificată, sau nu are un corespondent în Vulgata, trimiterile se fac indicîndu se pagina şi la rîndul din manuscrisul editat. Acelaşi tip de trimitere a fost utilizat în subcapitolul privitor la grafie.