home | noutăţi | prezentare | cadre didactice | studenţi | english version |

                                       Prezentare                                

 

Catedra de literatură română “Garabet Ibrăileanu” 

         

            Dacă în 1864 este înfiinţată Facultatea de Filosofie şi Litere, după ce în 1860 fusese inaugurată Universitatea din Iaşi, în 1908 este atestată pentru prima oară catedra de română, în cadrul secţiei de filologie modernă.
De-a lungul timpului, s-au petrecut multe schimbări ale organizării iniţiale, în funcţie de specializările din ce în ce mai pronunţate. Astăzi, catedra de literatură română face parte din acelaşi departament cu alte trei catedre: de limbă română şi lingvistică generală, de literatură comparată şi de limbă română pentru studenţi străini.
Absolvenţii facultăţii îşi pot continua studiile cu doi ani de master (Literatură română şi hermeneutică literară sau Limbă şi civilizaţie românească) şi apoi trei ani de şcoală doctorală.
Catedra poartă numele criticului şi scriitorului Garabet Ibrăileanu, care a fost profesor al Universităţii „Al. I. Cuza” între anii 1908-1934 (în 1911-1912 postul a fost ocupat de Eugen Lovinescu) şi redactor principal al revistei Viaţa românească.